Dramă națională: mai sunt doar 12.474 de elevi sportivi legitimați în România! Ne lamentăm sau trecem la treabă? Proiectul național propus pentru reorganizarea sportului

Am asistat marți, la Ministerul Tineretului și Sportului, la o conferință de presă susținută de șefii Federației Române de Gimnastică, în care s-au expus diverse motive pentru care această disciplină, locomotivă a sportului românesc mai bine de patru decenii, a eșuat lamentabil în ultimele luni.

Nici fetele, dar nici băieții nu s-au calificat cu echipele la Jocurile Olimpice! Printre alte lucruri am reținut și câteva cifre care spun de fapt aproape totul despre gimnastică, caz ieșit însă în față prin prisma performanțelor avute de-a lungul anilor pentru că „boala” este generală:

• Salariu unui antrenor debutant este de 750-800 de lei.
• În gimnastica feminină mai sunt 400 de legitimații. Cifra este și mai dramatică la masculin, adică undeva pe la jumătate. 

„Baza sportivă și baza sportului românesc este la pământ, iar gimnastica nu face excepție!”, a fost una din concluziile dure care s-au tras.

Sportul românesc trăiește în condiții grele în ultimii ani și va suferi și mai cumplit  în anii următori! Cel puțin după cifre și după fapte, situația nu are cum să se îmbunătățească. Vârfurile sunt puține, iar baza sportului, adică acei copii și juniori care ar trebui să devină campionii de mâine vin de la un an la anul într-un număr tot mai redus către sport. În urma unei radiografii a sistemului național de Educație Fizică și Sport din Ministerul Educației au rezultat niște cifre îngrijorătoare. „La 3,2 milioane de elevi mai sunt doar 12.474 de elevi sportivi legitimați, ceea ce e un procent rușinos”, relatează Constantin Căliman, director adjunct în cadrul Federației Sportului Școlar Universitar. Da, ați citit bine, baza performanței în România a ajuns la 12.500 de sportivi!

„Masa noastră critică pentru viitorii performeri cam aceasta este. Încă să ne bucurăm de rezultatele pe care le mai avem astăzi pentru că, foarte posibil, nu vor mai exista nici acestea în viitorul apropiat. În ultimii 2 ani, am scăzut ca număr de sportivi la nivel național cu vreo 25.000 de elevi. Marele regres este suprinzător la fotbal”, spune interlocutorul.

România a avut semnale puternice după Jocurile Olimpice de vară din 2008 și din 2012 că sportul este într-un mare regres, dar nu s-a luat nicio măsură pentru a opri căderea, nu a existat nicio strategie națională. În mod evident, problema cea mai arzătoare a sportului românesc pleacă de la bază. Practic, toată această dramă națională a fost „construită” timp de 26 de ani. În momentul de față statul ar putea acorda zeci de milioane de euro pentru loturile naționale, efortul ar fi în zadar! Sportul românesc nu mai are suficienți atleți pentru a face o selecție care să genereze performanță. Astfel, preocupările, inclusiv pentru Guvernul și a mediul politic, ar trebui să fie baza piramidei pentru început.

Constantin Căliman susține că a definitivat un proiect pentru reorganizarea întregului sport românesc, adică înființarea Asociațiilor Sportive Școlare în cadrul unităților de învățământ, acesta fiind deja în dezbatere publică. Într-o discuție cu ProSport, oficialul din cadrul FSSU a detaliat:

• „Având în vedere toate aceste cifre, am încercat să identificăm căile prin care am putea face o reorganizare, care să dea și rezultate pentru că idei sunt multe. Avem ora de educație fizică și sport și aici e o mare problemă. Prin Legea 1, orele de educație fizică și sport pot fi ținute și conduse doar de profesori de educație fizică de specialitate. Ca să mărești numărul de ore de educație fizică față de ce există acum ne trebuie 16.500 de profesori. Nu ai de unde să-i scoți, plus că e vorba și volumul financiar. Atunci, le-am propus ca Asociația Sportivă Școlară (ASȘ) să devină o structură. 
• Educație Fizică și Sport este o oră informală ca oricare alta, ca istoria, geografia. E bine că există acolo. Dar nu o să aducă niciodată rezultate în plan sportiv. Structura sportivă denumită Asociația Sportivă Școlară în cadrul unei instituții de învățământ ar fi singura abilitată să dezvolte grupele sportive, să genereze mai multe ore de sport.
• Ce urmărim de fapt? Practicarea în mod continuu și susținut a unei ramuri sportive, dacă nu două. Colegii mei în comisie au spus două ramuri, unul la sporturile individuale, astfel încât elevul să se cunoască pe sine, să aibă o dimensiune a propriului potențial motric, intelectual în relația cu partenerul de întreceri, iar altul de echipă, să-și dezvolte mai multe abilități. Practic, acesta este rolul formator al sportului pentru viață. Pe noi nu ar trebui să ne intereseze la această oră performanța sportivă în sine, acest aspect este o rezultantă a educației în timp. Dacă punem presiune pe copil de la 5-6 ani, tu vei fi viitorul performer și ne vei aduce medalii, nu știu dacă îl ajută. În schimb, ei trebuie educați.

• Practicarea în mod continuu și susținut a unei ramure sportive înseamnă 2-3 ore de antrenament pe săptămână plus una bucată competiție la sfârșit de săptămână. Olimpiada Națională a Sportului Școlar și Olimpiada Gimnaziilor sunt niște competiții la care sunt rotiți un număr mic de sportivi. De exemplu, dacă la o școală sunt 25 de elevi cu calități motrice, aceștia sunt rotiți și la handbal, și la fotbal, și la volei, și la baschet, și la crosuri, și la biatlon și la toate. Nu e posibil așa ceva.
• În ASȘ, prin regulamentul pe care l-am făcut, poți să faci contracte cu plata la oră și cu antrenorii, și cu instructorii. Ca să aduci la cei 3,2 milioane de elevi suficienți tehnicieni trebuie să-i găsești pe undeva. Singurele locuri unde îi poți identifica sunt parteneriatele pe ramură de sport cu Asociațiile Județene, care au antrenori și instructori. Trebuie încurajați și sportivii care abandonează performanța să îmbrățișeze antrenoratul, dar trebuie să-i dai o motivație. Dacă cea materială nu îi este oferită, deja ai pornit cu stângul. Sunt câteva lucruri care încet-încet sunt puse pe o listă și încurajează.
• Profesorii trebuie încurajați să facă Asociațiile Sportive Școlare pentru că astfel apar niște pârghii pe care ar putea să le utilizeze. Dar ei nu le utilizează din blazare, din necunoaștere, neplătiți, nemotivați. Pe de altă parte și ei sunt cam hingheriți.
• Din ONSS și OG trebuie să facem, de sus până jos, un Campionat Național Școlar. Elevul să meargă în fiecare săptămână la o competiție, nu o dată la 3 luni. Dintre ei, în viitor se vor selecționa marii performeri.
• La MEC, în fiecare sector din București și în fiecare județ, avem Cluburi Sportive Școlare, care ar trebui să fie următorul pas pentru elevi. CSȘ-urile ar trebui să devină structurile elitiste ale sportului de performanță în Ministerul Educației. Dacă am avea 47 de Cluburi Sportive Școlare bine dotate, bine populate și finanțate, le putem transforma ușor în centre olimpice. Mai ales pe ramurile olimpice de sport.
• Dacă o să ai 800.000 – 1.000.000 dintre elevi legitimați la CSȘ-uri o să ai o bază de selecție imensă. Noi acum suntem 12.474 în MEC”.

Fără îndoială că marea problemă a fiecărui proiect este ridicată de finanțare. Cum ar putea fi finanțate ASȘ-urile? Constantin Căliman a vorbit și despre acest aspect

• „ASȘ-urile au posibilitatea de a avea niște surse de finanțare, dar și aici ne lovim de factorul politic, care trebuie să fie decident. În contrapondere cu ce spune Carta Albă, care interzice imixtiunea politicului în sport, ajungem tot la politic în România pentru că trăim o horă continuă.
• O parte din finanțare să fie făcută de către MEC. Finanțarea se poate face și prin MTS, care are posibilitatea de a obține finanțări pe cele trei mari paliere: Sportul de performanță, Sportul pentru toți, Întreținerea bazelor sportive și dezvoltarea infrastructurii. De când e Legea 69/2000, pe a treia variantă nu s-a dat niciun ban. Pentru P2 s-a dat ultima dată până în 2009 sau 2010. Practic, Guvernul trebuie să hotărască un buget anual pentru sport care să fie împărțit: pentru activitatea administrativă a MTS, pentru finațarea federațiilor sportive naționale, pentru întreținerea bazelor sportive. Mai sunt și cele 45 de cluburi departamentale în subordine, care din punctul meu de vedere le-aș trece la administrația locală. Nimeni nu știe mai bine care este interesul pe plan local, al unei comunități.
• Mai există proiectul Pierre de Coubertin. Este extraordinar, dar nu are nicio finalitate, se cheltuiesc doar niște bani. Apoi, la nivel de copii și juniori ar trebui să fie o gândire unitară. Vorbeam și cu Alin Petrache (n.r. președintele COSR), Olimpiada Gimnaziilor, așa cum este gândită de către Comitetul Olimpic, nu are o finalitate. Nu se mărește numărul de practicanți. Decât să cheltuim bani pe niște competiții de 4 ori pe ani, mai bine cheltuim un buget pentru practicarea în mod mod continuu și susținut a unei ramuri sportive. După care să ne gândim la competiții.
• Avem nevoie în primul rând de implementarea unui Ordin de ministru. Avem nevoie de o finanțare, începând cu această vară, ca să nu ratăm startul anului școlar 2016-2017. Le-am propus să luăm o decizie cât mai rapid, altfel am mai pierdut un an.
• Numai dacă se votează în Parlament un plan de dezvoltare al sportului românesc pe 4-5 cicluri olimpice sau dacă Premierul își asumă un proiect național în care să spună că este momentul zero în sportul românesc, trebuie să se facă o reorganizare, să aloce o sumă de bani, avem șanse de redresare.
• În primul an finanțăm per capita, 2-3 lei timp de zece luni. Apoi venim cu un regulament, cu criterii de finanțare în felul următor. Te finanțez în funcție de numărul de sportivi legitimați, de activitatea în anul precedent și rezultatele obținute, ca să existe o concurență. Pentră că se poate să existe și directori ai unitățiilor de învățământ și Consilii de Administrație care nu subscriu la ideea de dezvoltare.
• După bugetul alocat de MEC sau prin MTS pentru ASȘ am mai putea lua buget prin hotărâri de Consiliu Local. În fiecare Consiliu de Administrație al fiecărei școli, prin directori, profesori sau părinți, există 1-2 consilieri local.
• Asociația de Părinți. Eu, de exemplu, am făcut o donație de curând la o școala din București. Dacă fiul meu sau fata mea vor face un sport într-o echipă, văd în primul rând că are o activitate, în al doilea rând îi place, socializează și rezonează, atunci sunt dispus să fac și eu o donație, să zicem 100 de lei în fiecare lună. Contribui și eu cu ceva, mai am un prieten, mai am un sponsor. Părinții sunt în stare de orice pentru copiii lor. Asta trebuie să fie ideea de dezvoltare. Nu așteptăm să ne dea statul român un miliard de euro și hai să ne apucăm de treabă. Statul român trebuie să dea o finanțare și niște legi, un cadru organizatoric, astfel încât să prindă contur ideea de dezvoltare a industriei sportului din România.
• De asta sunt stadionele și sălile goale, nu avem spectatori. Am văzut meciul de handbal Kiel – Barcelona cu o sală plină de 10.000 de oameni. Am văzut în campionatul Spaniei că toate stadioanele sunt pline. Din ce cauză? Pentru că ei sunt foarte organizați. Și în jurul acestei idei de proiect național în sport gravitează toată lumea. Și firme de echipament sportiv, și cei care vând popcorn, și cei care vând asigurări, și cei care sunt în turism și în transport. Totul e un fenomen. Noi suntem zero, suntem morți din acest punct de vedere.
• Numai dacă cineva își va asuma politic un proiect, altfel nu mai avem nicio șansă. Reorganizarea și finanțarea ține de politic”.

Pe de altă parte, Constantin Căliman a mai precizat că sportul românesc ar trebui să benificieze de 1% din PIB. Argumentează: „Mulți spun că e mult 1% din PIB. Nu e mult! În tot sportul românesc, finanțat de stat și din bani privați, nu sunt mai mult de 350-400 de milioane de euro, de la zero până sus. Adică nici 0,5% din PIB. Dar dacă finanțezi sportul cu 1% din PIB și faci lucrativă masa critică din Ministerul Educației, dezvolți industria consolidată astfel încât să graviteze în jurul fiecărei instituții sportive, putem spune că 1% azi a adus o crește la PIB de 4% peste 2-3 ani. Aportul sportului românesc la PIB peste 4-5 ani va fi de 7%. Creezi în același timp între 350.00 și 500.000 de locuri de muncă. La fiecare ASȘ vei avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar, antrenor la fiecare grupă pe ramură de sport, inerent vei avea nevoie și de kinetoterapeuți, ai nevoie de un psiholog, de șoferi. Paradoxal, anul trecut au luat foarte multe microbuze, dar nu au șoferi pentru că nu au voie prin lege să angajeze șoferi. După ce privatul se mai consolidează, mai reduci din sarcina statului și o pui pe umerii privatului. Dai un procent mai mare din cota de sponsorizare, niște facilități. Încet vom crește. Noi trăim într-un cerc vicios, nu dăm bani câți trebuie, nu se practică sportul, nu vine nimeni din servicii, din economia adevărată să contribuie financiar și stăm și ne uităm unul la celălalt cum delegația României este foarte subțire la Jocurile Olimpice și nu avem rezultate”.

Dacă ASȘ-urile vor fi puse în mișcare, „primele roade ar trebui să apară după 4 ani la nivel de sport de performanță. Dar din punct de vedere al numărului de practicanți și al dezvoltării serviciilor, într-un an de zile. Inclusiv locurile de muncă noi ar trebui să fie posibile din toamnă”, a concluzionat Căliman.

DECLARAȚIE

„Avem o problemă de mare interes național. Ca o proiecție în timp, neluarea unor decizii în această perioadă, este o subminare a interesul național în viitor. Suntem din ce în ce mai bolnăvicioși, armată nu se mai face, sport nu mai face, sistemul e așa cum e. Dacă nu le oferim copiilor și latura aceasta a sportului, o să avem reale probleme ca nație„, Constantin Căliman, director adjunct Federația Sportului Școlar Universitar